Ne agatam?

Deci, ce ziceti? Ne agatam? Unul de alta, una de altul, unii de altii, pe twitter, pe facebook, ca doar hi5-ul nu se mai poarta, cine e la moda s-a transferat deja.

Nu mi s-a intamplat asa ceva pana saptamana aceasta; dar cum totul are un inceput din pacate… Stateam frumos pe net in timpul unui curs de etica(aveam de trimis urgent niste mail-uri) si automat mi s-au deschis si tab-urile cu FB si Twitter. Si intra un nenea pe chatul de la fb pe mine, sa-i zicem…M. Nu-l cunosteam, dar am zis ca poate am eu memoria proasta si, na!, e urat sa nu bag omul in seama. Si vorbim 2 minute pe chat, dupa care vad cum se vrea in lista mea de Ymess.

Again, hai sa nu fiu nesimtita, dau Accept. Din urmatoarele 2 fraze realizez ca nu avem si nu am avut nicio treaba unul cu altul.Ever. Totusi, intreb”Ne cunoastem de undeva? Am avut vreun proiect, workshop, treaba, ceva, impreuna?”; Raspuns „Nu, dar am putea avea treaba impreuna.” In acel moment m-am declarat dezgustata si am iesit de pe net. Intre timp ma uit la profilul lui si nu recunosc omul, si cica e si „married”. Buuuun!

Weekendul trecut la un bal de liceeni mi-a pus mana pe fund un copil de 15 ani beat mort (si am facut revolutie ca o diva ce mi-s), acum vad ca am succes si la oldies…;)) Ce-i de facut?

Sunt eu absurda daca vad retelele de socializare ca o cale de  a cunoaste oameni interesanti si a purta conversatii decente? Nu am nimic impotriva unei intalniri la o cafea cu cineva cunoscut pe FB/Twitter si care imi pare o persoana ok, dar de la asta la „Hello, gagica, ce faci?” consider ca e o mare diferenta. Poate unii oameni, chiar multi, din cei care folossc aceste retele sociale ca hotline-uri, nu au auzit de PERMISSION MARKETING,ce inseamna pentru necunoscatori ca si socializarea asta online are anumite etape, intai un comment, apoi o mica conversatie, si apoi CERI VOIE  sa i te adaugi in lista de Ymess sau sa-l/-o suni. Vi se pare corect? Mie da, chiar si foarte logic.

Cu alte cuvinte, nu te baga cu picioarele in viata personala a omului din spatele ecranului fara sa-i ceri voie!

PS: Acasa am vazut la offline-uri ca omul fusese atras de o poza de-a mea de pe FB care era de pe net, nici macar nu eram eu:)). sau, ce ziceti, seman cu cea din poza?

 

 

 

Conferintele IAA

Damn me, iar scriu cu intarziere de o saptamana ce fac! De data asta chiar ar trebui sa-mi fie rusine, recunosc. De ce? Pentru ca au trecut fix 7 zile de cand am fost la Marketing Innovation Conference organizat de IAA @FutureLab. Ok, de fapt am ajuns mai tarziu pentru ca m-a retinut minunata facultate (va dau voie sa radeti) pana la ora 12, deci am ajuns si eu la pauza de cafea:). Ajunsa acolo, am aflat de la pretenele mele mai punctuale ca  am ratat o conferinta chiar interesanta, Bridging the Brand-Agency Divide, mai exact despre neintelegerile care apar intre clienti si agentiile de publicitate.

Mi-am zis „Ok, but what’s next?”, asa ca am asteptat cuminte sa se termine pauza de cafea/discutii/etc, pentru ca auzisem ca vom continua cu un workshop… Se terina pauza, intram in sala; sala impartita in  doua , adica noi eram distribuiti in 2 tabere, clientii si agentiile, stand cu spatele unii la altii ( nu din lipsa din politete, ci pentru ca asa era strategia;), si ne asezam. Si acum incepe partea frumoasa a workshop-ului: fiecare echipa trebuia sa stranga toate nemultumirile posibile pe care le-a avut, clientii-din partea agentiilor, si vice-versa. Echipa mea(a clientilor), a strans „doar” 31 de sugestii pentru agentii.  Mai tarziu am observat ca si agentiile au strans un numar asemanator de sugestii…

Pauza de cafea again. Binevenita. Se incinsesera greierele. Conversatii, un sandwich, cafea:) Intram in sala , scaunele fata in fata. O,da!

And…part number 3. Incepe. Ce incepe? Un sir lung de nemultumiri din partea agentiilor de advertising. Ascultam, mai o gluma, mai un misto, in final se gasesc solutii. La fel ca si la nemultumirile aduse in discutie de tabara clientilor.

Si acum, toate acestea fiind spuse, vreau sa punctez ce mi-a placut in mod deosebit la aceasta conferinta-workshop.

1. Participantii, clientii si agentiile de advertising, au fost pusi fata in fata pentru a-si rezolva nemultumirile.

2. Echipa FutureLab in frunte cu Ramona Patrascanu au fost de nota 10, de la organizarea pana la intretinerea atmosferei propice unui astfel de eveniment.

3. S-au pus probleme importante si de actualitate,  dar si rezolvarile lor.

Si in final, stiu ca nu e frumos, dar trebuie sa pun un citat al unui om de publicitate: „We knew that it would’t work, but the client wanted it. So we made it happen.After all, we are all just some prostitutes.” Era prea mare tentatia:)

I want to be ECO!!!

Acesta va fi sloganul tuturor in scurt timp. Pentru ca aud din ce in ce mai mult de campanii de ecologizare. Ceea ce mi se pare foarte ok, sincer. Nu stiu cine ar putea sa zica contrariul. Si ii respect pe oamenii care au astfel de initiative in acest scop, ei chiar vor sa schimbe ceva. Si vor reusi. Dar voi, cei care sustineti ca sunteti eco, in cazul in care vine cineva si va intreaba, chiar sunteti? Stiti ce e aia colectare selectiva a deseurilor, sau inca va aruncati guma pe jos?Vreti strazi curate si va plangeti de poluare si de mormanele de gunoi din jurul Bucurestiului, dar faceti ceva in acest scop?

Poate e cazul sa incepi sa faci ceva. De-acum.

Uite si un filmulet interesant.Enjoy!

Cine stie, poate te va ajuta sa iei o decizie. Mai repede.

CSR – o noua moda?

Astazi am ajuns la conferintele OC; Dupa jumatate de ora de asteptat la usa, pentru ca intarziasem si nu era frumos sa deranjam, am intrat si noi, cei 20 de intarziati. Invitatii, si-anume Mihai Rohan de la Carpatcement, Dan Pascariu de la UniCredit Tiriac Bank, Shachar Shaine de la Tuborg Romania, Neil Coupland de la JTI Romania, Mona Nicolici de la Petrom, Alexandru Badulescu de la Western Union si Raul Pop de la Recolamp , impreuna cu Sorin Rosca Stanescu, moderatorul acestei conferinte si cu participantii din sala au  dezbatut importanta programelor de CSR in momentul de fata. Discutia mi s-a parut mai mult decat utila atat pentru cei care lucreaza in domeniu, cat si pentru noi, invataceii, care am venit la conferinta pentru a afla „cu ce se mananca ” acest CSR in timpul crizei. S-au pus multe intrebari, s-au luat in considerare mai multe situatii dificile prin care trece o companie in momentul acesta, am aflat solutii pe care le-au adoptat aceste companii pentru a nu ignora activitatea lor in ceea ce priveste CSR-ul, am descoperit modul managerilor de a privi acest fenomen.

Pentru a scurta cele 2 ore si jumatate ale conferintei, voi enumera ceea ce mi-a atras atentia cel mai mult:

1. CSR  nu este filantropie, fiecare companie  isi urmareste obiectivele stabilite dinainte pe care le poate atinge prin aceasta activitate.  Aceste obiective pot fi imbunatatirea imaginii companiei, a legaturilor cu furnizorii, cu diverse ONG-uri si nu in ultimul rand cu angajatii.

2. CSR  nu este un departament separat al unei companii, ci este integrat de la inceput in planul de dezvoltare al  companiei, facand uneori parte chiar din politica acesteia.

3. Putini oameni iau in considerare directionarea acelui procent de 2% din venit catre un  ONG a carei cauze o sustin, in loc de  a directiona acesti bani catre stat.  Desi acest lucru este posibil inca de acum 3 ani, doar 33% din populatia tarii stie de el. Dar voi dezvolta acest subiect altadata.

4. CSR este cu siguranta  un trend. Am observat ca multe companii fac CSR pentru ca altele fac.

Intrebarea mea este: A devenit o moda CSR-ul?

Daca da, mie mi se pare chiar foarte ok.

Este  un ” mic”  targ  facut de companii pentru a-si cumpara imaginea, recunostinta, relatiile, sau este de fapt o actiune dezinteresata pentru cei mai putini fericiti/mediu/etc…? Eu cred ca putin din amandoua…

Sa incepem…

Spre rusinea mea, abia de curand m-am hotarat sa trec de la blogul meu foto la un blog ce va contine ceva mai multe cuvinte decat descrierea fotografiilor mele. Da, stiu, poate m-am trezit eu mai tarziu decat altii in ceea ce priveste blogurile, insa  am citit atatea bloguri „pline” de esenta, incat am ramas dezgustata. Dar m-am gandit totusi ca merita sa fac o incercare,  right?  Sa speram ca acesta nu este doar un alt blog 🙂